+040741678387

contact@novart.media

Mon - Fri: 7AM - 7PM

Conturi de instagram pe care le urmăresc , și alte povești legate de rețeaua de socializare vreau să devină un fel de rubrică la care să contribui constant. Cu noutăți, trivia și desigur, cu conturi de instagram care îmi plac și care poate vă vor insufla și vouă puțină inspirație.

Pentru că în spatele asaltului de selfie-uri și a pozelor în care viața este mai mult ca perfectă, există și acele conturi de instagram care ne sunt dragi, care ne inspiră și care ne fac să zâmbim. Despre acestea vreau să vorbesc.

Autenticitatea devine din ce în ce mai căutată și cred că 2019 este anul în care lăsăm în urmă acele selfie-uri retușate la maxim. Nimeni nu zice că realitatea augumentată nu rămâne pe poziție, dar am observat dorința de a povesti, de a pune poze cât mai realiste sau care să dea o stare de bine.

ARTĂ INSTAGRAMABILA

Sunt pasionată de acuarelă, pictez în acuarelă, am avut și o expoziție acum câțiva ani. Evident, sunt abonată la destule conturi care au ca focus arta sau pictura. Am să fac o selecție totuși. Pentru că vreau să includ o sferă mai largă de domenii legate de artă.

Încep cu arta digitală și cu urbantale.ro. M-am abonat la urbantale pentru că este contul Irinei Rusu de la coffentropy. Contul de instagram da, ce exprimare de baltă am câteodata. Este și micuța ei afacere. De acolo mi-am luat o cană frumoasă (pe care am spart-o și trebuie să o înlocuiesc) și stickere pentru al meu laptop. De ce urbantale? Pai are un stil minimalist, simpatic și colorat, fără exagerări. Are doza de plăcere vizuală. Eu zic să intrați să vedeți, nu vă luați după mine.

Wonderforest. Îi privesc tutorialele în acuarelă pe youtube, îmi place calmul ei și modul în care explică. Evident că are un cont de instagram minimalist, ușor spălăcit dacă pot spune așa, pentru că folosește același filtru pentru toate pozele. Pe scurt, are un anumit stil. Un stil care îți dă o stare de bine.

Comcrafty pentru că ador proiectele de tip DIY (do it yourself) și pentru că este prima persoană care a deschis calea Scrapbooking-ului în România. Albumele foto pe care le crează sunt fenomenale și cu o atenție la detalii superbă! Desigur, nu sunt ca orice alt album foto comercial pe care îl găsiți la chioșcuri. Ar fi bine să o urmăriți pentru a vedea despre ce este vorba.

MARKETING ȘI SOCIAL MEDIA

Fiind un blog dedicat acestui subiect, evident că nu puteau lipsi aceste recomandări. Sunt conturi pe care le urmăresc de foarte mult timp, pentru că sunt persoane din domeniu, pe care le admir. O să vă recomand două companii pentru început.

Dacă doriți să fiți la curent cu tot ce se întâmplă în social media sau marketing, PR & more, legat de cele mai faine conferințe în domeniu, îi recomand pe cei de la Evensys. Ar fi bine să ajungeți măcar la o conferință de-a lor pe an. Speakeri buni, subiecte actuale și socializare, atât cu branduri cât și cu ceilalți din domeniu. Eu nu prea ratez Webstock. Este conferința mea preferată și chiar dacă am lipsit un an, am de gând să mă revanșez anul acesta.

Kooperativa 2.0 agenția unde Cristian China Birta a dezvoltat o bază de date mare și bună, cu bloggeri. Într-un stil foarte original, pe care au încercat și alții să-l copieze, dar nu le-a prea mers, Kooperativa 2.0 a simplificat relația blogger – brand. Într-un mod merituos. De aceea îi găsiți aici. Nu vă pun conturi de instagram plictisitoare. Cooperativă sună puțin strict, oleacă birocratic, dar credeți-mă că au postări amuzante, noutăți în domeniu și diverse branduri pe care le prezintă în stilul lor unic. Așadar, go follow!

Cristian Florea este inclus la conturi de instagram pe care le recomand datorită postărilor sale legate de social media și nu numai. #Casăștiți este creația sa, super – faină care a devenit extrem de populară. Are un blog, o pagină de facebook și una de instagram, desigur. Probabil vedeți tendința mea de a urmări și persoana care se află în spatele acestor conturi de instagram.

Am descoperit că oamenii care sunt pasionați de un domeniu anume și nu sunt influenceri, sunt autentici. Nu simt nevoia să fie în atenția noastră tot timpul și vin cu postări mult mai relevante. În care fac recomandări, care chiar dacă sunt plătite uneori, sunt foarte utile.

FOTOGRAFIE

Nu este nici un secret că sunt pasionată de fotografie. Chiar dacă îmi place fotografia de produs, admir fotografii care reușesc să fotografieze oamenii. Conturile lor o să vi le recomand acum.

Alex Damian, cred că l-am descoperit pe facebook, urmărind alți oameni faini în domeniu. Și de atunci, recunosc că mi-a influențat viața în mod pozitiv. Datorită lui am învățat cum să am un cont de instagram mai îngrijit, care să fie așa, ca o semnătură a mea. Pozele sale sunt fenomenale, are un stil pe care îl recunoști imediat. Lucru tipic fotografilor profi. Își dezvoltă stilul lor. Pe lângă faptul că l-am întâlnit în persoană la Webstock, îl urmăresc cu drag pe rețelele de socializare.

Sergiu Ilisie la fel ca majoritatea celor pasionați de domeniul fotografiei, are un stil al său. Pozele lui sunt întra acea luminozitate rece și căldura văratică. Pe lângă fotografie Sergiu este producător și regizor. Un domeniu deloc ușor, tocmai de aceea vă sfătuiesc să găsiți conturi de instagram a unor oameni care se ocupă cu lucruri care vi se par interesante. Lucruri pe care nu le vedeți zilnic. O căpiță de fân, un mac, poze în lavandă și poze de vacanță, suntem asaltați. Poze care să spună o altă poveste, nu prea. Acele sunt cele mai faine!

Balajti Ioan, un fotograf pe care l-am descoperit din întâmplare, pentru că de la el am cumpărat camera și obiectivul Canon, pe care le utilizez momentan. Foarte talentat în a fotografia oameni, are talentul unic, pe care l-am întâlnit rar, de a scoate frumusețea chipului în orice poză. Indiferent de situație, pozele sale arată umane, însuflețite de ceva nespus.

Iulia Kelt este genul de fotograf creativ, care nu se conformează normelor. I-am urmărit munca de la începuturi și stilul ei non conformist mi s-a părut foarte potrivit. Este genul de fotograf pe care îl văd studiat la școlile de specialitate, datorită abordării unor cadre aparent clasice, dacă ne luăm după giganții care au avut ceva de spus în materie de instantanee și capturi de moment. Iulia Kelt nu-i un fotograf comercial, dar dacă ar fi fost în New York, i-aș fi văzut pozele la MoMa.

PUFOȘENII PE INSTAGRAM

Hai să revenim la lucruri drăguțe și să vorbim despre animăluțe de companie. Eu urmăresc astfel de conturi cu prepoderență, pentru că mă relaxează, mă fac să zâmbesc. Îmi dau doza de serotonină.

Hosico este un pisoi din mama rusie. Dar nu ne supărăm pe el că este din patria lui Putin. Pe Hosico l-am descoperit datorită unei foste colege de job. Și mă bucur! Este un motan portocaliu, rotofei și extrem de fotogenic. Hosico nu face mare lucru, dar chiar și așa, drăgălășenia lui este suficientă.

Poca the dog. Nu aș putea recomanda un cont de instagram cute fără să o includ pe Poca. Adoptată de Irina Rusu și boteazată după orașul în care locuiește, Poca este o cățelușă fotogenică. Ea este dovada vie că și un cățel adoptat, care nu este de rasă, poate fi frumos și faimos. Go Poca!

Biscuit.superdog este un teckel sau daschund extrem de simpatic, foarte voios care își iubește mult mămica! Îmi plac poveștile lui, îmi place să-l văd la plimbare sau cum cară lucrușoare în gură. Îmi amintește de primul meu câine, cu toate că nu fac parte din aceeași rasă. Biscuit are și o familie frumoasă, care include și pisici. Cu atât mai bine!

Raisa Giulia, ar fi bine să o căutați pe instagram pentru a vedea ce înseamnă a salva animale de pe stradă, a le căuta stăpâni sau foster și a le oferi o șansă la o viață frumoasă și demnă. Este un om frumos, care face lucruri frumoase. Merită sprijin!

DIVERSE CONTURI DE INSTAGRAM

O să fie și câteva menținui, conturi pe care nu le-am putut integra niciunde foarte clar, dar care sunt speciale în felul lor.

Hambox.ro este un cont dedicat acestei afaceri care oferă cutii speciale pentru căței. Cutii care pot fi comandate și personalizate la ei pe site. Și eu am comandat o astfel de cutie pentru pufoșii mei, care mi-a lăsat o impresie minunată. A fost o experiență pozitivă. Ador contul lor pentru că acolo văd o mulțime de căței fericiți!

FunkyPrintStudio pentru că îmi place ceea ce fac. Au o afacere pe care au dezvoltat-o cu drag și fără prea multă “gălăgie”. Exact genul care lasă munca să vorbească pentru ei.

CatsinFood pentru amuzament. Dacă vă plac pisicile și poze amuzante cu pisici, acesta e un cont de instagram foarte funny.

Da, adaug și cuvinte englezești. Sunt genul acela de blogger. În caz că nu vă place, aveți acolo sus în dreapta opțiunea de a închide căsuța pe care o citiți. Fără supărare.

Aceste fiind menționate sper că veți urmări câteva din conturile de instagram pe care vi le-am sugerat azi. Sigur v-am nimerit măcar cu unul sau două. Poate chiar cu pisicile.

Dacă aveți recomandări pentru mine, chiar vă rog să mi le lăsați în căsuța cu comentarii. Aș aprecia și voi urmări desigur, conturi noi de instagram dacă sunt interesante. Puteți să le lăsați chiar pe ale voastre!

xaara

Marketing Specialist si partener certificat Google, pasionata de acuarela, colaje si videoblogging.

Articole recomandate

1 comentariu

Lasă un comentariu

Follow Me!